miercuri, 7 august 2019

Tabăra de zi „Drumeţia Prieteniei”


           Cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghes.Bravicea r-ul Călărași, prin intermediul preotrului paroh prot. Rostislav Țâmbal s-a desfăşurat, începând cu data de 5 august 2019, Tabăra de zi „Drumeţia Prieteniei” în cadrul Proiectului „Tabăra din pridvorul satului”,
ediția I-a, la care au participat 44 copii din comunitate.
            Sesiunea Ia început la Biserică cu binecuvântarea preotului Rostislav, cu rugăciunea de dimineață și dejunul pe care copiii l-au servit la ”Casa de Cultură”. Apoi actvitățile s-au desfășurat în Biblioteca Publică „George Munteanu” moderate de părintele Rostislav și D-na Țărnă Ludmila, directorul ”Muzeului Satului”. S-a discutat despre obiectele de cult bisericesc, despre importanța rugăciunii, despre valorile general-umane. Copiii au jucat teatru, făcând referire la viciile sociale, iar prin activitățile la care au participat, au încercat să răspundă la întrebarea „Cât valorez eu?”. Împărțiți în 6 grupuri, copiilor li s-a propus să identifice rugăciunile din cărțile oferite . Ei s-au descurcat de minune, au scris denumirile rugăciunilor, au citit câte una din ele, au fost creativi, alcătuind și propria rugăciune. Au vizionat și filmulețul „Lumea văzută și nevăzută”. A urmat un atelier practic, în cadrul căruia copiii au demonstrat cunoștințe, creativitate, ingeniozitate și au desenat ceea ce a creat Dumnezeu în 6 zile. Apoi au urmat jocurile distractive atât în holul Casei de cultură, cât și pe Stadionul satului. Aici copiii s-au relaxat, s-au distrat, băieții au jucat fotbal, iar fetele au făcut exerciții cu cercul și mingea. La sfârșitul zilei, copiii au fost serviți cu dulciuri și înghețată. Sesiunea II a urmat a doua zi, care a început la fel cu rugăciunea de dimineață și dejunul pe care copiii l-au servit la ”Muzeul Satului”, după care cei 44 de copii, împreună cu părintele Rostislav, bibliotecarele Angela Zatic, Melania Pîrlici și muzeograful Nadia Pruteanu au făcut un pelerinaj la Mănăstirea Țigănești. Aici copiii au luat cunoștință cu istoria mănăstirii, al cărei stareț a fost în anii 1956-1960 și Arhimandritul Ioachim, originar din Bravicea, au vizitat edificiile și au admirat locurile frumoase din preajmă. Aici au luat și prânzul. La întoarcere, în incinta bibliotecii a fost organizat un concurs Brain-Ring în cadrul căruia membrii celor 2 echipe „Sf. Gheorghe” și „Sf. Nicolae” au răspuns la întrebările propuse. La finalul Taberei, preotul Rostislav a menționat participanții cu diplome, exprimându-și încrederea că valorile creștinești vor sta la baza formării personalității fiecăruia. Părintele Rostislav a adus sincere mulțumiri conducerii APL, Bibliotecii „George Munteanu” și ”Muzeului Satului” pentru susținere și ajutor practic la desfășurarea Taberei.

Ed. Gh. Pruteanu. Im.b.p

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu